Cercetătorii olteni fac EXPERIMENTE pe legume și fructe, pentru a vedea care rezistă cel mai bine la caniculă

Publicat: 12/07/2024, 18:14
Actualizat: 12/07/2024, 18:56

Stațiunea de cercetare din Dăbuleni, județul Dolj, experimentează mai multe specii de  arbori exotici, dar și legume, pentru a vedea care se adaptează temperaturilor de peste 40 de grade și solului din Sahara Olteniei, cum este supranumită aceasta zonă.

„Cartoful dulce este cel mai rezistent. Am stabilit tehnologia de cultivare, se poate produce răsad în solarii, care se transplantează în câmp și rezistă și la 42 de grade”, spune Aurelia Diaconu, directorul stațiunii.

În ultimii ani, aici au fost cultivate zeci de specii de arbori și plante exotice, dar și legume, pentru a vedea care rezista la peste 40 de grade. Ultima cultura de anul această este rodia. Până acum, cartoful dulce se comportă cel mai bine.

„Este unul dintre obiectivele noastre de a testa în aceste condiții din toate domeniile agriculturii și astăzi vom vedea cum se comportă toate în aceste condiții și primul atelier este la legumicultură. În aceste condiții, se detașează clar cartoful dulce”, mai spune directorul stațiunii.

În schimb, pepenele este afectat de caniculă.

Banana nordului, kaki și curmalu chinezesc sunt doar câteva specii care până acum  au rezistat la aceste schimbări climatice.

Elena Ailuţoaei
Jurnalist de eveniment și investigatii, generatia presei anilor 2000. Licențiată în Comunicare Socială și Relații Publice la SNSPA, a devenit cunoscută mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul atentatului asupra lui Trump, pas cu pas. Ce a făcut Thomas Crooks în ultimele...
Cât a plătit Elena, soția lui Ianis Hagi, pentru rochia de mireasă? Preţ ameţitor pentru...
Ce a făcut Luminița Becali la nunta lui Ianis Hagi în timp ce Gigi Becali...
„Am împins-o în râpă ca să mă salvez” Atitudinea șocantă a tânărului cu care Diana...
O grădină din Teleorman, plină cu palmieri, face furori pe internet. "Mulți nu cred că...
Meteorologii Accuweather anunță că vine furtuna electrică în România. Pe ce dată exactă se întâmplă...
Tulburător! Actrița CELEBRĂ, diagnosticată cu scleroză multiplă. "Mi s-a spus să-mi fac planuri pentru moarte"
Valul de caniculă, înlocuit de vijelii şi grindină aduse de cicloane. Va ploua în aproape...
Secretul care îți aduce prețuri mai mici la facturi, dezvăluit Ministrul Energiei! Nu trebuie să...
Răspunsul viral oferit de o asiatică în momentul în care a fost întrebată dacă a...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Amenzi pentru șoferii prinși fără ITP! Când trebuie să facem Inspecția Tehnică?
Elon Musk promite 45 de milioane de dolari pe lună pentru alegerea lui Trump
GREȘEALA pe care o facem cu toții la AERUL condiționat! De fapt, nu este bine...
Ungurii vor Ținutul Secuiesc. Ungaria a pregătit lovitura în inima României. Există dovezi clare
Loredana se retrage. Toată lumea a rămas mască
„Înnebunea dacă nu se întâmpla”. Imagini „fierbinți” la Insula Iubirii. S-au ascuns în baie, dar...
Cine a fost primul, oul sau găina? Oamenii de știință au găsit răspunsul la cea...
Ce spune Elena Merișoreanu despre căsnicia ei? Cum a reacționat artista când a aflat că...
Mai mulți copii și aduți s-au intoxicat cu clor într-o piscină dintr-un hotel de lux...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am dus la bunăciunea asta în bar şi, după ce am...
Un nou spray nazal pentru Alzheimer elimină toxinele din neuroni